Câteva recomandări privind siguranța copiilor la bord

Atunci când călătoriți cu cei mici, ei trebuie asigurați în scaune autorizate potrivit vârstei și taliei lor, în fiecare călătorie, pentru a le oferi protecție maximă în cazul nedorit al unui accident. Cel mai sigur loc pentru copii este pe bancheta din spate, dar sunt disponibile și soluții pentru locul pasagerului din față.

Copiii au nevoie de protecție specială adițională când călătoresc cu automobilul. Mușchii și oasele lor sunt încă în creștere, nefiind încă la fel de rezistente ca cele ale adulților. De aceea, este de importanță vitală să asigurați micii pasageri înaintea fiecărei călătorii. Copiii cu înălțimea de până la 1,50 m și cu masa de până la 36 kg trebuie în general să călătorească pe un scaun special pentru copii. Cerințele legii diferă însă de la țară la țară.

Ca regulă generală, copiii beneficiază de cel mai ridicat nivel de siguranță atunci când călătoresc pe locurile din spate, în mod ideal chiar pe partea ce mai apropiată de trotuar, deoarece astfel se expun unor riscuri mai reduse la urcarea în automobil și la ieșirea din automobil. Siguranța este astfel mai crescută și în timpul procedurii asigurării celor mici cu centurile de siguranță.

Copiilor mai micuți le este, de asemenea, permis să călătorească pe locul pasagerului din față, într-un scaun întors cu spatele spre sensul de mers, în condițiile în care airbag-ul respectiv a fost dezactivat. Este, de asemenea, posibilă utilizarea unui scaun pentru copii îndreptat înainte, în măsura în care acesta este autorizat pentru utilizarea în această poziție. Informațiile corespunzătoare pot fi consultate în manualul scaunului respectiv pentru copii sau în manualul automobilului.

Înainte de a achiziționa un scaun pentru copii este important să verificați dacă scaunul are dimensiunile potrivite pentru automobilul sau automobilele dumneavoastră, deoarece este posibil, de exemplu, ca centura de siguranță să fie prea scurtă sau ca scaunul să fie prea mare.

Scaunele pentru copii pot fi fixate fie cu ajutorul centurii de siguranță cu prindere în trei puncte a autoturismului, fie cu ajutorul sistemului ISOFIX.  Sistemul ISOFIX însemnă că cele două conectoare de pe scaunul pentru copii pot fi introduse și fixate în cele două slot-uri ISOFIX ce se găsesc între perna șezutului și spătar. Aceste slot-uri sunt fixate ferm de caroseria automobilului. Această legătură rigidă crește siguranța, iar utilizarea facilă reduce riscul erorilor umane.

Pentru a asigura păstrarea fermă a poziției scaunului pentru copii, acest sistem are nevoie și de un al treilea punct de ancorare în completarea conectoarelor ISOFIX. Acest punct este de regulă situat în zona pentru picioare din fața scaunelor automobilului.

Aboneaza-te la newsletter.

Pentru a primi oferte, stiri, noutati si multe altele.

Acord prelucrare date *
Te-ai abonat cu succes la newsletterul Procar Škoda!
A aparut o eroare in trimiterea mesajului. Te rugam sa incerci din nou!

Continua sa citesti…

Ai o intrebare?

Ne poti contacta telefonic 0256 207 748

CONTACTEAZA-NE

Sau ne poti trimite un mesaj printr-un click pe butonul de mai sus.