Bine ai venit la ŠKODA Timisoara

SEDIU ŠKODA TIMISOARA
Sediu Procar Timisoara
ŠKODA FABIA TIMISOARA

Procar Timișoara SA s-a înființat pe 4 iulie 1994, având ca acționar principal societatea comercială Temeco SA, fiind inițial profilată pe importurile și distribuția de piese de schimb și accesorii auto.

În anul 1999, într-un moment în care piața internă de automobile noi de import era în fază incipientă, s-a decis reprezentarea mărcii ŠKODA în plan regional. Astfel, Procar a fost printre primii dealeri auto din zona de vest a României, iar Centrul ŠKODA din Calea Șagului (showroom și service), printre primele din România realizate 100% după standardele impuse de ŠKODA Auto.

Ulterior, în 2008 a fost dat în folosință sediul de la Reșița, cu statut de punct de lucru, pe Calea Timișoarei nr. 34. În prezent, Procar Reșița face parte din rețeaua Bosch Car Service România.

În prezent, Procar Timișoara SA este reprezentant oficial ŠKODA (vânzări și service) și reparator partener oficial VOLKSWAGEN (service autorizat). Atelierele dispun de toată dotarea tehnică necesară, în conformitate cu normele impuse de mărcile reprezentate, cât și de Registrul Auto Român.

Procar Service efectuează lucrări mecanice de întreținere și reparații generale, cât și de tinichigerie și vopsitorie.

Locatie.

Timisoara

Calea Sagului 138B 300516 Timisoara, Romania

Cere oferta

Contacteaza-ne si un reprezentat Procar va lua legatura cu tine in cel mai scurt timp posibil.

CONTACTEAZA-NE
0256 207 748